Podcast Cu Diana

Informações:

Sinopsis

Podcast by Diana Vijulie

Episodios

  • 36. De Ce Sunt Furioasă Pe Mama? - Podcast cu Diana (S2, E3)

    11/11/2021 Duración: 18min

    În sfârșit am ajuns la subiectul care vă interesează pe multe dintre voi: De ce sunt atât de furioasă pe mama acum că sunt și eu mamă? Am povestit în acest episod de podcast despre rolul mamei în viața fiicei ei, despre cum internalizăm mesajele materne, despre cum ar fi o evoluție ideală a relației dintre mamă și fiică, dar și ce se întâmplă atunci când apar blocaje. De ce e greu să acceptăm greșelile pe care le-au făcut sau le fac mamele noastre și de ce simțim nevoia să le tragem la răspundere pentru lucruri pe care altora le trecem cu vederea? Și ce putem face, până la urmă? Notă de subsol: Acest episod nu este pentru tine dacă ai o relație ideală cu mama ta. Dar ascultă-l, totuși. Poate o să-l poți recomanda apoi unei prietene :)

  • 35. Etapele de dezvoltare ale mamei - Podcast cu Diana. (S2, E2)

    04/11/2021 Duración: 27min

    Știm foarte bine că bebelușii și copiii trec prin tot felul de etape de dezvoltare pe măsură ce cresc. Însă nu luăm în calcul etapele de dezvoltare prin care trece o femeie din momentul în care devine mamă. A fi mamă te trece prin două etape de dezvoltare: 1. Prima etapă (0 - 18 luni) în care taskul principal este acela de a ”crea un împreună” cu bebelușul. 0 - 6 luni - A fi mamă și a te bucura de ceea ce te face să fii mamă 6 - 18 luni - A face ceea ce face o mamă și a exersa până când îți intră în ritm 2. A doua etapă (18 luni -12 ani) în care sarcina principală este aceea de ”a desface acest împreună”, cu sub-sarcinile: 18 luni - 3 ani - A reînvăța să gândești și pentru tine, nu doar pentru bebeluș 3 - 6 ani - A-ți trăi noua identitate deja stabilă 6-12 ani - A te reîntoarce în structuri vechi, dar în moduri noi Dacă vrei să-ți fie mai clar, ascultă integral episodul.

  • 34. Mâncatul nu este despre mancare - Podcast cu Diana și Ana Szabadszalasi (S2, episodul 1)

    21/10/2021 Duración: 46min

    În episodul de astăzi vă invit să ne uităm împreună la relația pe care o avem cu mâncarea și cu ele însele. Ana Szabadszalasi, nutriționist care ajută femeile să piardă în greutate, să își îmbunătățească relația cu mâncarea și cu ele însele și invitata mea din acest episod, ne povestește cu foarte multă blândețe despre experiența ei cu clientele. Câteva din întrebările pe care i le-am pus și la care Ana a și răspuns cu înțelegere și empatie, sunt: Cum arată o relație sănătoasă cu mâncarea și cu corpurile noastre? Care sunt piedicile de care ne lovim în procesul de îmbunătățire a relației noastre cu corpurile noastre și cu alimentația? Care este impactul vieții emoționale asupra obiceiurilor de mâncare? Ce putem face pentru a îmbunătăți această dinamică?

  • 33. Care e diferența dintre mama și tata? - Podcast cu Diana (Episodul 33)

    24/06/2021 Duración: 27min

    Yuhuuu, am revenit. Astăzi vorbim despre: - care e rolul mamei în viața copilului - care e rolul tatălui în viața partenerei și a copilului - ce lucruri diferite învață fetele și băieții de la mama și tata. Spoiler: unul din rolurile tatălui este să aibă grijă de mamă ;) (și nu invers... just sayin)

  • 32. 6 Piedici În Procesul De Dezvoltare Personală - Podcast Cu Diana (Episodul 32)

    18/03/2021 Duración: 22min

    Nu știu dacă ai pățit și tu, dar câteodată se întâmplă ca în procesul de dezvoltare personală să apară blocaje, piedici sau momente de involuție. De ce se întâmplă asta? Când apar aceste piedici? Și ce putem face atunci când ele apar?

  • 31. Cum Adică Să Încep Înainte Să Fiu Pregătit?! - Podcast Cu Diana (Episodul 31)

    19/02/2021 Duración: 25min

    ”Trebuie să știu tot, ca să pot începe ceva” sau ”Trebuie să fie întâi gata muntele de clătite, apoi mă pot așeza și pot gusta din ele” sau ”Nu am voie să greșesc, trebuie să-mi iasă din prima!” sunt doar câteva din convingerile limitative cu care ne împiedicăm să... facem. Fie că e vorba despre a începe un proiect nou sau despre a ne așeza să citim o carte, de multe ori ne oprim și amânăm fără ca măcar să știm de ce facem asta. În episodul de astăzi al podcastului îți explic puțin cum funcționează astfel de convingeri și cu ce ai putea să le înlocuiești, dacă observi că nu te ajută, ci te încurcă în viața ta de zi cu zi. Și, nu uita! În dezvoltare personală One Size Doesn't Fit All, așa că preia și adaptează ce simți că ți se potrivește ca să fie OK pentru tine. Spor la ascultat și aștept părerile tale despre podcast, dar și idei de subiecte noi, pe diana arond dianavijulie punct ro.

  • 30. De ce nu pot să renunț? -Podcast Cu Diana (Episodul 30)

    11/02/2021 Duración: 27min

    Dacă săptămâna trecută am discutat despre cum să faci să nu renunți atunci când îți propui ceva și cum poți crește mușchiul voinței, săptămâna aceasta vreau să vorbim despre cealaltă fațetă a monedei: De ce nu poți să renunți la relații, obiceiuri sau comportamente care nu-ți sunt deloc de folos, ba pot fi chiar dăunătoare și toxice. Și... Ce poți face ca să renunți la ele. Sper să vă fie de folos și audiție plăcută!

  • 29. De Ce Să Renunți Să Mai Crezi Că N - Ai Voință - Podcast Cu Diana (Episodul 29)

    02/02/2021 Duración: 19min

    ”N-ai voință” sau ”N-ai ambiție” sunt mesaje pe care e foarte posibil să le fi auzit adesea în copilărie, de unde e la fel de posibil să fi tras concluzia că voința este ceva ce ai sau ce n-ai. Și că dacă nu ai voință, vor fi foarte multe lucruri pe care nu le vei putea face în viața asta. Eu vreau să pun astfel de convingeri sub microscop și să vă arăt că nu e chiar așa. Cum s-ar spune, ”Ai, n-ai voință, tot poți să reușești tot ce-ți dorești”. Pentru că... Voința are două atribute și vă las să ascultați episodul ca să aflați care sunt ele.

  • Răspunsuri Pentru Părinți - O Metodă Simplă De A Ajuta Copiii Să Scape De Coșmaruri

    29/01/2021 Duración: 07min

    În urma episodului despre somn din ”Podcast cu Diana”, am primit un email de la o ascultătoare, în care mă întreba ce ar putea face pentru a-și ajuta fetița, care are adesea coșmaruri. I-am răspuns și în privat, însă m-am gândit că e unul din subiectele de interes pentru mai mulți părinți, așa că am înregistrat acest episod din ”Răspunsuri pentru părinți”, unde o să găsiți o explicație simplă, dar care funcționează bine, pentru a vă ajuta copiii să se simtă puternici în relație cu coșmarurile lor. Audiție plăcută!

  • 28. Podcast Cu Diana (Episodul 28)- Crăciun împreună

    17/12/2020 Duración: 37min

    Pentru mine anul 2020 a fost un an în care am fost foarte conștientă la ce înseamnă ”Împreună” pentru mine. Și cred că acest ”Împreună” a fost important pentru foarte mulți dintre noi. Așa că mi s-a părut firesc să facem și Crăciunul împreună. Și dacă nu s-o putea altfel, am profitat de tehnologia anului 2020 și am invitat câteva mame să facem împreună acest episod de Podcast, pe care l-am denumit ”Crăciun împreună”. Într-o dimineață ne-am adunat pe Zoom și ne-am amintit despre cum era Crăciunul pentru noi când eram mici. A fost o experiență fantastică și vă las să ascultați cuvintele și energia noastră și sper să vă transpună și pe voi tot într-un Crăciun ”Împreună”. Mulțumesc, Monica că ai venit cu blândețea și cu amintirile tale calde! Mulțumesc, Oana că ai fost cu noi în ciuda obstacolelor de la început Mulțumesc, Roxana că ai venit cu energia și deschiderea pe care eu le-am integrat ca poftă de viață. Mulțumesc, Maria că ai venit cu tot cu Ștefan și cu bradul, ca să intrăm în atmosfera de Crăciun și

  • 27. Podcast Cu Diana (Episodul 27)- 5 mituri despre relații

    11/12/2020 Duración: 24min

    ”...și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” Așa se termină multe din basmele copilăriei noastre, care au reprezentat (chiar fără să ne dăm seama de asta) un model de relaționare de cuplu pe care l-am preluat în copilărie și l-am integrat în viața noastră de adulți. ”Și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” e finalul unui basm, însă apoi începe viața reală. Albă-Ca-Zăpada și prințul ei minunat s-au mai certat, s-au mai împăcat, au investit activ în relația dintre ei și au mers la consiliere de cuplu atunci când au considerat că e necesar. Te las să asculți episodul meu despre cele 5 mituri despre relații pe care le-am observat în lucrul meu cu cuplurile din cabinet.

  • 26. Podcast Cu Diana (Episodul 26)- Cele 8 nevoi relaționale

    03/12/2020 Duración: 22min

    Nicio relație nu funcționează de la sine. Pentru fiecare relație care este sănătoasă, ambii parteneri au investit și investesc în continuare timp și energie. Unul din modurile prin care ne putem îngriji de relațiile noastre (cu partenerul, dar nu numai, ci cu orice persoană de care suntem apropiați emoțional) este prin a ne satisface aceste 8 nevoi relaționale în spațiul relației și nouă, dar și partenerului/partenerei.

  • 25. Podcast Cu Diana (Episodul 25)- Cei 4 Călăreți Ai Apocalipsei Relaționale

    26/11/2020 Duración: 23min

    În episodul de astăzi vă propun să ne uităm puțin la relațiile noastre și la potențiale moduri în care comportamentele noastre acționează în defavoarea relației. Mai precis, la acele 4 comportamente toxice care erodează relația și la alternative cu care le putem înlocui.

  • 24. Podcast Cu Diana & BIANCA PAVEL (Episodul 24)- Despre Cum Să Fii Părinte De Adolescent

    17/11/2020 Duración: 01h03min

    Timpul trece și copiii își pierd încet-încet din specificul bebelușesc, din dorințele și nevoile de copil și trec, parcă pe nesimțite, într-o nouă etapă, cea a adolescenței. Câteodată acest proces este dificil pentru noul adolescent, care oscilează între a fi copil și a fi adult și-și caută propriul fel de a fi. Și, cu siguranță, acest proces este dificil și pentru părinte, care are și el nevoie să se adapteze la toate schimbările din viața adolescentului și din relația lor. Bianca Pavel, Psiholog clinician și Psihoterapeut, a acceptat să discutăm despre bucuriile și provocările vieții de adolescent, vine cu o înțelegere profesională și personală a fenomenului și ne oferă un cadru în care să decidem ce putem face pentru a susține o creștere sănătoasă a adolescentului și o relaționare blândă și structurantă cu el.

  • Răspunsuri Pentru Părinți - Anxietatea De Separare&Jocuri De Găsit Curajul Când Mama Pleacă

    16/11/2020 Duración: 08min

    Separarea de mamă e parte a unui proces de învățare pentru copil, indiferent de vârstă. Atunci când copilul protestează la despărțirea de mamă, este normal și ne semnalizează că acest proces de învățare a despărțirii de mamă încă nu este încheiat. Vă las aici un audio pe acest subiect, cu explicații legate de dificultatea despărțirii și cu idei de ”Jocuri de găsit curajul atunci când mama pleacă”

  • Podcast cu Diana (episodul 23) - Ești un ”People Pleaser”?

    03/11/2020 Duración: 29min

    Tu știi care sunt semnele că mai degrabă încerci să-i mulțumești pe ceilalți decât să ai grijă de tine? De unde a pornit această relaționare cu tine și cu lumea? De ce o faci și care sunt implicațiile asupra vieții tale? Și, mai ales, ce poți să faci în schimb, atunci când decizi că nu mai e o strategie bună aceea de a fi ”People Pleaser” Audiție plăcută.

  • Răspunsuri pentru copii - Cât timp am voie la ecrane?

    25/10/2020 Duración: 06min

    Ericka are 7 ani și mi-a trimis o întrebare. Ea întreabă așa: ”Cât putem să stăm la ecran sau la televizor?” I-am răspuns Erickăi cât este timpul recomandat pentru copii de vârsta ei, dar și de ce nu e bine să depășim acest timp, de ce alții îl depășesc, de ce ne e greu să ne oprim câteodată și ce tactici putem aplica pentru a ne ușura ”oprirea” din a ne uita la ecrane.

  • Răspunsuri Pentru Copii - Cum De Vedem Lucruri Care Nu Există?

    22/10/2020 Duración: 04min

    Eric (7 ani și jumătate) întreabă: ”Cum de vedem lucruri în imaginația noastră, care arată foarte reale, dar nu există în realitate?” Iar eu răspund în acest episod al podcastului pentru copii. Dacă și copilul tău are o întrebare legată de psihologie, trimite-mi întrebarea lui și-i voi răspunde.

  • Podcast Cu Diana & Alexandra Iftode (Episodul 22)- Despre Bullying

    20/10/2020 Duración: 51min

    Alexandra Iftode este invitata mea din episodul de astăzi al Podcast cu Diana pentru că mi-am dorit mult ca mesajele ei despre Bullying să ajungă la voi, fie că sunteți părinți sau cadre didactice. Alexandra face cursuri pe această temă atât cu copiii, cât și cu adulții, așa că informațiile de la ea sunt extrem de valoroase. Ascultând discuția cu Alexandra Iftode, veți afla despre: - Ce este bullyingul și care sunt formele în care se manifestă (apropos, ați auzit de Covid-Bullying?) - Care sunt cauzele, semnele și efectele Bully-ingului - Cum combatem Bullying-ul Mai jos aveți și o listă cuprinzătoare de resurse pe această temă (o parte din ele le regăsiți și în audio): - Băiețelul cu aripă de fluture- Ioana Chicet-Macoveiciuc - Te iubesc orice ai face- Ioana Chicet Macoveiciuc - Cine se teme de Iepuroiul cel Rău?-Steve Smallman - Mă iubesc așa cum sunt-Jessica Sanders - Te iubesc, orice culoare ai avea!-Mihaela Coșescu - E și treaba mea!-Mihaela Coșescu - One- Kathryn Otoshi - Two-Kathryn Otoshi - Three-K

  • Raspunsuri Pentru Parinti - Jocuri Distractive Cu Exerciții De Respirație

    15/10/2020 Duración: 13min

    Astăzi nu o să răspund unei întrebări anume primite de la un părinte, ci o să fac un audio care sper să fie de folos pentru cât mai mulți părinți. Poate că practicați și voi meditația sau respirația conștientă și știți cât e de utilă, însă astfel de exerciții sunt plictisitoare pentru copii. Ei n-au răbdare să asculte o voce care să-i ghideze ce să facă cu respirația lor, așa că am transformat acest ghidaj în jocuri. Iată, deci, 8 jocuri distractive legate de respirația abdominală sau profundă, echivalentul a 8 sesiuni de mindfulness pentru copii.

página 1 de 3